Prima / Viziunea și prioritățile Sistemului Statistic Național discutate în cadrul unei reuniuni cu partenerii de dezvoltare
 
Viziunea și prioritățile Sistemului Statistic Național discutate în cadrul unei reuniuni cu partenerii de dezvoltare
30.10.2020

Viziunea și prioritățile Sistemului Statistic Național discutate
în cadrul 
unei reuniuni cu partenerii de dezvoltare

Biroul Național de Statistică (BNS), în calitate de autoritate centrală în domeniul statisticii oficiale și coordonator al Sistemului Statistic Național (SSN), împreună cu alte autorități publice a fost invitat să participe la reuniunea partenerilor de dezvoltare, organizată de oficiul Coordonatorului Rezident al ONU din Moldova, pentru a prezenta viziunea de dezvoltare în continuare a statisticii naționale   Ședința a avut loc pe 29 octombrie 2020, online.

Scopul reuniunii a fost de a pune în discuție oportunitățile de cooperare și de implicare a partenerilor de dezvoltare în implementarea acestei viziuni în practică, susținerea priorităților de dezvoltare a SSN și depășirea provocărilor existente. Oportunitatea subiectelor abordate în cadrul ședinței este dictată de expirarea termenului de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020 și necesitatea elaborării unui nou document de dezvoltare strategică a sectorului.

Discuția a fost moderată de către Coordonatorul Rezident al ONU Moldova, Simon Springett, care a menționat în cuvântul de deschidere că „Cooperarea continuă și de lungă durată a agențiilor ONU cu BNS demonstrează cât de importante sunt statisticile oficiale și pune în evidență rolul BNS în implementarea asistenței de dezvoltare a țării. Provocările existente în producerea datelor sau în accesarea unor surse administrative pentru scopuri statistice, pot fi soluționate doar prin suportul colectiv, astfel putem asigura că datele sunt utilizate de către toți factorii de decizie din societate”.  Dl Springett a asigurat BNS de disponibilitatea și interesul agențiilor ONU pentru continuarea colaborării în domeniul statisticii.

În cadrul reuniunii directorul general al BNS, Oleg Cara, a prezentat valorile și cadrul de funcționare al Sistemului Statistic Național, viziunea și prioritățile principale de dezvoltare a SSN. Prioritățile au fost adaptate și la noile circumstanțe de funcționare a sectorului statistic drept consecință a pandemiei Covid-19.

Dl Cara a mulțumit tuturor partenerilor de dezvoltare pentru suportul și contribuțiile acordate până în prezent și cele care vor urma în dezvoltarea SSN. Partenerii de dezvoltare joacă un rol important în consolidarea rolului BNS ca autoritate centrală în domeniul statisticii și în furnizarea sprijinului necesar pentru depășirea provocărilor existente.

„Indicatorul Capacității statistice calculat de Banca Mondială arată că Moldova deține unul din cele mai mari scoruri în Europa de Est, dar mai există provocări și oportunități de soluționare a acestora. UNFPA fiind unul din cei mai mari susținători ai programelor ce țin de datele pe populație – care stau la baza politicilor publice, susține consolidarea sistemului statistic și îmbunătățirea calității statisticilor oficiale” a evidențiat la rândul său Nigina Abaszade, Reprezentanta Rezidentă a Fondului Națiunilor Unite pentru Populație în Moldova (UNFPA).

Dna Caroline Tissot, Directoarea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare,  a vorbit despre necesitatea îmbunătățirii dezagregării datelor pe diverse grupuri vulnerabile, creșterea vizibilității statisticilor oficiale, atragerea de cadre noi și tinere în statistică și menținerea personalului BNS.

Dna Dima Al-Khatib, Reprezentantă Rezidentă a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)  a apreciat efortul echipei BNS în implementarea modulului nou la Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice despre impactul pandemiei Covid-19 asupra gospodăriilor și pentru colaborarea fructuoasă în analiza impactului socio-economic a crizei Covid-19, efectuată în baza statisticilor furnizate de BNS. „Statisticile de mediu și măsurarea sărăciei multidimensionale sunt unele din domeniile care necesită o atenție sporită din partea autorităților și asistență în dezvoltare. Totodată, aplicarea unei abordări inovative în utilizarea și diversificarea datelor pentru scopuri statistice ar fi un domeniu de interes și accelerator în modernizarea sectorului” a mai adăugat dna Al-Khatib.

Reprezentanți ai altor parteneri de dezvoltare, așa ca UNICEF, UNECE, Agenția ONU pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor, dar și Ministerul Finanțelor au subliniat necesitatea sporirii legăturii dintre cererea și oferta de date statistice care ar rezulta în intensificarea utilizării volumelor mari de date deja disponibile, aceasta fiind posibil prin consolidarea capacităților utilizatorilor (în special a elaboratorilor de politici). Aceștia și-au exprimat suportul în acordarea de asistență și instrumente disponibile la nivel regional, dar și suport din partea bugetului de stat în consolidarea sistemul statistic național bazat pe date relevante și fiabile și susținerea necesității de formulare a unui plan strategic pentru dezvoltarea în continuare a sistemului statistic național.

0.png

4.png 3.png
2.png12.png
5.png6.png
7.png8.png
9.png10.png
11.png

Prima / Viziunea și prioritățile Sistemului Statistic Național discutate în cadrul unei reuniuni cu partenerii de dezvoltare
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire