Prima / Protecţia socială a populaţiei
 
Protecţia socială a populaţiei
18.03.2009

Numărul pensionarilor include persoanele, cărora le-au fost stabilite pensiile conform Legii Republicii Moldova cu privire la pensiile de asigurări sociale de stat şi Legii Republicii Moldova privind asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.

Pensie – drept bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligaţiilor privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat. 

Asistenţă socială – componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate.

Casă internat – instituţie de asistenţă socială pentru întreţinerea bătrânilor, copiilor orfani etc.

Prima / Protecţia socială a populaţiei
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire