RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Seminare şi conferinţe
Seminare şi conferinţe
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008 / 2007 / 2006 / 2005
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
21.10.2010
Ziua Mondială a Statisticii marcată pentru prima dată la nivel internaţional şi în Republica Moldova
Anul acesta la data de 20 octombrie toate ţările membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au celebrat în premieră Ziua Mondială a Statisticii, conform prevederilor Rezoluţiei Asambleei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite A/RES/64/267, adoptată la 03 iunie 2010 în cadrul celei de-a 64-a sesiuni.

15.09.2010
Conferinţa de lansare a rezultatelor cercetării „Activităţile copiilor în Republica Moldova” şi a proiectului Planului Naţional de Acţiuni privind prevenirea şi combaterea muncii copiilor pentru anii 2011-2015
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în parteneriat cu Biroul Naţional de Statistică şi cu sprijinul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Programul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copilului (ILO-IPEC) şi UNICEF Moldova".

29.06.2010 - 02.07.2010
Seminar internaţional în domeniul statisticii turismului
Evenimentul este organizat de Departamentul de Statistică al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSD) în colaborare cu Organizaţia Mondială a Turismului a ONU (UNWTO) şi Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova.

28.05.2010
Masă rotundă "Utilizarea datelor administrative în scopuri statistice de către Biroul Naţional de Statistică"
Acesta a fost subiectul discutat astăzi, 28 mai 2010, în cadrul mesei rotunde „Cooperarea cu autorităţile publice vizînd utilizarea surselor administrative în producerea datelor statistice oficiale”, organizat de către Biroul Naţional de Statistică (BNS) în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei.

27.05.2010
Seminar internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice
Seminar internaţional privind diseminarea datelor statistice şi lansarea unei noi soluţii Web de diseminare a datelor statistice.

20.05.2010
Masă rotundă cu producătorii şi utilizatorii datelor statistice în domeniul statisticii muncii
Astăzi, 20 mai 2010, în cadrul mesei rotunde organizată la Biroul Naţional de Statistică (BNS) au fost discutate subiecte ce ţin de sensibilizare a producătorilor şi principalilor utilizatori de date statistice oficiale cu privire la prevederile Convenţiei nr. 160 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind statistica muncii.

06.05.2010
Atelier de lucru cu privire la măsurarea excluziunii şi incluziunii sociale în contextul politicilor naţionale şi sectoriale
Problematica măsurării fenomenului de excluziune socială în contextul politicilor naţionale şi sectoriale a fost discutată astăzi, 6 mai 2010, în cadrul seminarului privind tematica dată, organizat de Biroul Naţional de Statistică, ca continuitate la masa rotundă din 25 februarie curent cînd a fost lansat raportul „Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova: aspecte metodologice şi analitice”.

25.02.2010
Masă rotundă privind lansarea raportului „Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova. Aspecte metodologice şi analitice”
Problematica măsurării fenomenului de excluziune socială în contextul politicilor de incluziune socială în Republica Moldova a fost subiectul discutat astăzi, 25 februarie 2010, la Biroul Naţional de Statistică (BNS) în cadrul mesei rotunde privind lansarea raportului „Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova. Aspecte metodologice şi analitice”.

24.12.2009
Masa rotundă „Condiţiile de dezvoltare a întreprinderilor: analiză prin prisma de gen”
Astăzi, 24 decembrie curent, la Biroul Naţional de Statistică a avut loc o masă rotundă privind aspectul de gen în cadrul antreprenoriatului din Republica Moldova, în special sub aspectul creării şi dezvoltării întreprinderilor.

23.10.2009
Masă rotundă în domeniul statisticii pe termen scurt
La 23 octombrie curent la Biroul Naţional de Statistică a avut loc o masă rotundă privind prezentarea experienţei Institutului Naţional de Statistică al României în realizarea cercetărilor statisticii business pe termen scurt.

01.10.2009
Seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării"
Biroul Naţional de Statistică a organizat astăzi, 1 octombrie, seminarul "Sistemul de indicatori pentru analiza e-Dezvoltării". Evenimentul are loc graţie asistenţei tehnice a Proiectului Comun pentru Consolidarea Sistemului Statistic Naţional al Republicii Moldova (UNDP; UNIFEM; UNFPA; Unicef).

14.09.2009
Seminar privind managementul calităţii în statistică
În perioada 14-17 septembrie curent la Biroul Naţional de Statistică se află într-o misiune de lucru consultatul internaţional Dna Daniela Ştefănescu. Programul misiunii vizează managementul calităţii sistemului statistic al Republicii Moldova.

07.09.2009
Vizita de lucru a experţilor FAO la Biroul Naţional de Statistică privind recensămîntul general agricol din anul 2010
În perioada 07-17 septembrie curent la Biroul Naţional de Statistică se află într-o vizită de lucru experţii FAO: dnii Srivastava Mukesh, Salar Tayyib şi Ilie Dumitrescu. Programul de lucru al misiunii are ca obiectiv abordarea tematicii pregătirii către recensămîntul general agricol în Republica Moldova.

27.05.2009
Seminarul "Utilizarea indicatorilor de dezvoltare sensibili la dimensiunea de gen"
La 27 mai curent, la Biroul Naţional de Statistică a avot loc seminarul "Utilizarea indicatorilor de dezvoltare sensibili la dimensiunea de gen din domeniul pieţei muncii şi nivelului de trai", cu participarea dnei Adriana Mata Greenwood, expert inernaţional de la Departamentul de Statistică al Oficiului INternaţional al Muncii (Geneva), precum şi reprezentanţi ai ministerelor şi organizaţiilor de resort, utilizatori de date şi specialişti BNS, producători de date statistice.

20.05.2009
Conferinţa ”Promovarea politicilor vizînd egalitatea de gen şi procesele demografice prin utilizarea avansată a statisticilor oficiale”
La 19 mai 2009 la Palatul Republicii de către Fondul Naţiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei (UNIFEM) a fost organizată conferinţa ”Promovarea politicilor vizand egalitatea de gen si procesele demografice prin utilizarea avansata a statisticilor oficiale”. La conferinţă s-au întrunit reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiilor internaţionale, mediului academic, societăţii civile şi mass media.

21.11.2008
Masa rotundă „Comparabilitatea internaţională ca instrument de analiză a sistemului naţional educaţional şi elaborarea politicilor educaţionale”
Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova a organizat, pe data de 21 noiembrie 2008, în cadrul asistenţei tehnice acordate de către reprezentanţa UNICEF în Moldova, masa rotundă cu tematica „Comparabilitatea internaţională ca instrument de analiză a sistemului naţional educaţional şi elaborarea politicilor educaţionale”.

07.10.2008
Seminarul "Incluziunea socială: noţiuni, indicatori, cerinţe şi metode de măsurare”
Scopul major al acestei acţiuni a fost de a discuta problematica fenomenului de excluziune socială în contextul eficientizării politicilor sociale. La seminar au participat reprezentanţi ai ministerelor de resort din Republica Moldova, Aparatului Guvernului RM, mediului academic, organizaţiilor non-guvernamentale şi grupurilor analitice din ţară, precum şi reprezentanţi ai Institutului Naţional de Statistică din România, specialişti şi experţi PNUD în materie din Croaţia, Slovacia şi Kosovo.

23.09.2008 - 24.09.2008
Seminar internaţional "Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici"
Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova în comun cu Oficiul de Statistică al Norvegiei au organizat în perioada 23-24 septembrie 2008 seminarul internaţional „Calculul Indicelui Preţurilor de Consum şi Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale: metode şi practici”. Principalul obiectiv al Seminarului a fost abordarea practicilor naţionale şi internaţionale aplicate în calculul Indicelui Preţurilor de Consum (IPC), Indicelui Preţurilor Producţiei Industriale (IPPI) şi în utilizarea datelor, fiind discutate şi problemele aferente, precum şi posibilele soluţii.

 
Pagina
12
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran