Produsul intern brut în trimestrul II şi semestrul I 2014*
Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul II 2014, produsul intern brut a însumat 26 226 mil. lei preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali – cu 4,2% faţă de trimestrul II 2013 pe seria brută şi cu 1,9% faţă de trimestrul I 2014 pe seria ajustată sezonier.
În semestrul I 2014 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 47 695 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 3,9% faţă de ianuarie-iunie 2013.
Produsul intern brut
2014 | |||
Trimestrul I | Trimestrul II | Semestrul I | |
Milioane lei, preţuri curente | 21 469 | 26 226 | 47 695 |
În % faţă de perioada respectivă din anul precedent - serie brută | 103,6 | 104,2 | 103,9 |
În % faţă de trimestrul precedent - serie ajustată sezonier | 98,2 | 101,9 | - |
Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a majorat, în ianuarie-iunie curent, cu 6,1% în raport cu perioada respectivă a anului anterior, influenţând pozitiv (+1,3%) evoluţia produsului intern brut. Valoarea adăugată brută produsă în agricultură, economia vânatului, silvicultură, pescuit, piscicultură şi industrie a depăşit realizările perioadei respective a anului precedent respectiv cu 7,4% şi 5,5%. Contribuţia sectorului de bunuri la formarea produsului intern brut a constituit în perioada de referinţă 22,1%.
Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu semestrul I al anului precedent cu 4,3%, contribuind la sporirea produsului intern brut cu 2,6%. Valoarea adăugată brută din construcţii a crescut cu 9,8%, urmată de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul (+4,9%), transporturi şi comunicaţii (+4,7%) şi „alte activităţi de servicii” (+3,3%). Din „alte activităţi de servicii” majorări considerabile s-au produs pentru alte activităţi de servicii colective, sociale, personale şi servicii acordate gospodăriilor particulare de către personalul angajat (+10,9%), activităţi financiare (+6,4%), tranzacţii imobiliare, închirieri şi activităţi de servicii prestate întreprinderilor (+5,6%), hoteluri şi restaurante (+4,2%).
Creşteri uşoare ale valorii adăugate brute s-au înregistrat pentru sănătate şi asistenţă socială (+0,5%) şi administraţia publică (+0,8%). Reducere a valorii adăugate brute s-a produs în învăţământ (-2,7%). Contribuţia sectorului de servicii la formarea produsului intern brut a constituit în perioada de referinţă 63,7%. Volumul impozitelor pe produse colectat la Bugetul Public Naţional s-a majorat cu 0,7% în raport cu perioada similară a anului anterior, contribuind la formarea produsului intern brut cu 16,9%.
Consumul final a fost în creştere cu 0,9% în raport cu perioada respectivă a anului precedent, influenţând pozitiv (+1,1%) sporul produsului intern brut. Creşterea a fost condiţionată de majorarea cu 1,3% a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital fix a depăşit cu 8,0% realizările perioadei respective a anului precedent, contribuind în perioada de referinţă cu 24,3% la formarea produsului intern brut. Exporturile de bunuri şi servicii s-au majorat cu 6,7%, atunci când importurile de bunuri şi servicii s-au diminuat cu 0,2% faţă de perioada respectivă a anului precedent.
Anexe:
Notă:
* Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.
Persoana de contact:
Valentina Gîdilica
şef al direcţiei conturi naţionale şi sinteze macroeconomice
Tel. 0 22 73 75 57 / 40 30 90