RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul IV 2017
Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul IV 2017
06.03.2018
Versiune tipar

Forța de muncă în Republica Moldova: ocuparea și șomajul în trimestrul IV 20171

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul IV 2017 populația economic activă (populația ocupată plus șomerii) a Republicii Moldova a constituit 1210,2 mii persoane, fiind în creștere cu 1,4% (16,9 mii) față de trimestrul IV 2016.

Disparități importante pe sexe și medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au înregistrat: ponderea femeilor (50,2%) a fost puțin mai înaltă în comparație cu cea a bărbaților (49,8%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare față de cea a populației active din mediu urban: respectiv 53,0% și 47,0%.

Rata de activitate a populației de 15 ani și peste (proporția populației active de 15 ani și peste în populația totală de aceeași categorie de vârstă) a constituit 40,6%, fiind în creștere cu 0,6 p.p. față de nivelul trimestrului IV 2016 (40,0%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populației masculine – 42,5%, în comparație cu cea feminină – 38,8%. Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 43,5% în mediul urban și 38,3% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 27,6%, iar în categoria 15-642 ani – 45,2%. Rata de activitate a populației în vârstă de muncă conform legislației naționale (16-56 ani pentru femei și 16-61 ani pentru bărbați) a fost de 47,6%.

Populația ocupată a constituit 1169,9 mii persoane, fiind în creștere cu 1,9% față de trimestrul IV 2016. Ca și în cazul populației economic active, nu au fost înregistrate disparități pe sexe (50,5% femei și 49,5% bărbați), iar ponderea persoanelor ocupate din mediul rural a fost mai mare față de cea a persoanelor ocupate din mediul urban (respectiv, 53,7% mediul rural și 46,3% mediul urban).

Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste (proporția persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani și peste fată de populația totală din aceeași categorie de vârstă) a fost de 39,2%, fiind în creștere față de nivelul trimestrului respectiv al anului precedent (38,5%). Rata de ocupare a bărbaților (40,8%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (37,8%). În distribuția pe medii de reședință acest indicator a avut valoarea de 41,4% în mediul urban și 37,5% în mediul rural. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 45,9%, a populației în vârstă de 15-64 ani – 43,6%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a înregistrat valoarea de 25,6%.

Figura 1. Evoluția trimestrială a ratelor de activitate și ocupare

Din distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că în sectorul agricol au activat 365,6 mii persoane (31,3% din totalul persoanelor ocupate). Din rândul acestora, 48 la sută (sau 15,1% din total ocupare) o constituie persoanele ocupate cu producerea produselor agricole în exclusivitate pentru consumul propriu. Față de trimestrul IV 2016 numărul populației ocupate în agricultură a crescut cu 24,1 mii sau cu 7,1%.

În activitățile non-agricole au fost ocupate 804,3 mii persoane, fiind practic, la nivelul anului 2016 (806,8 mii). Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,5% (12,9% in trimestrul IV 2016) și în construcții 4,1% (4,8% în trimestrul IV 2016). Numărul persoanelor ocupate în industrie a fost practic la nivelul anului precedent (respectiv, 146,7 mii în 2017 și 148,1 mii în 2016), în timp ce în construcții a scăzut cu 14,6% față de trimestrul IV 2016. În sectorul servicii au activat 52,1% din totalul persoanelor ocupate, ponderea acestora fiind practic, la nivelul trimestrului IV 2016 (52,5%).

În repartizarea după forme de proprietate 73,1% din populația ocupată a activat în sectorul privat și 26,9% - în sectorul public.

Structura populației ocupate după statutul profesional relevă, că ponderea salariaților a constituit 65,4% din total. Marea majoritate a salariaților (91,0%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.

Munca nedeclarată3 în rândul salariaților a constituit 5,3%, fiind în ușoară descreștere față de trimestrul IV al anului precedent (5,9%). Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înțelegeri verbale) este mai frecventă printre salariații bărbați (5,8%) decât salariații femei (4,8%). Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unei înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură (40,1%) și comerț (27,1%).

În sectorul informal au lucrat 15,5% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 34,6% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au alcătuit 11,5%, iar persoanele ocupate cu producerea produselor agricole în exclusivitate pentru consumul propriu – 43,6%. Din totalul salariaților, 6,1% aveau un loc de muncă informal.

Salarii „în plic” au declarat că primesc 5,7% din salariați, inclusiv: 4,8% primesc tot salariul „în plic”, iar 0,9% - doar o parte. Cele mai mari ponderi ale salariaților care primesc salarii „în plic” se estimează pentru activitățile din agricultură (43,7%), comerț (23,5%) și industrie (7,5%).

Numărul persoanelor sub-ocupate4 (persoane ocupate, care, în cursul perioadei de referinţă au dorit să lucreze ore suplimentare, a căror timp de lucru, la toate locurile de muncă avute, a fost sub un prag de ore stabilit (40 ore), şi care au fost disponibile să lucreze ore suplimentare, dacă ar fi avut această oportunitate) a fost de 81,0 mii, ceea ce reprezintă 6,9% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a scăzut cu 9,1% (8,1 mii) în comparație cu trimestrul IV 2016.

Fiecare a cincea persoană ocupată (18,4%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situația în raport cu locul actual de muncă, pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării (situație inadecvată în raport cu venitul5). Majoritatea din ele (86 la sută) doresc o remunerare mai mare pe oră. Cota parte a acestora în total ocupare a constituit 11,5%, fiind în descreștere față de trimestrul respectiv al anului precedent (13,7%). Restul sunt gata să lucreze ore adiționale pentru un venit mai mare.

Numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului International al Muncii a fost de 40,3 mii, fiind în descreștere față de nivelul trimestrului IV 2016 (44,9 mii). Șomajul a afectat într-o proporție mai mare bărbații –59,4% din total șomeri și persoanele din mediul urban – 67,45%.

Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în populația activă) la nivel de țară a înregistrat valoarea de 3,3%, fiind în descreștere fată de trimestrul IV 2016 (3,8%). Rata șomajului la bărbați a fost de 4,0%, iar la femei - de 2,7%. Disparități semnificative au fost înregistrate între medii: 4,8% în urban, față de 2,1% în rural. În rândul tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 11,8%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 7,5%.

Rata șomajului este unul din cei patru indicatori ai sub-utilizării forței de muncă, denumit LU1 de BIM. Toți indicatorii privind sub-utilizarea forței de muncă6, calculați pentru Republica Moldova se prezintă astfel:

Figura 2. Evoluția trimestrială a indicatorilor de sub-utilizare a forței de muncă

Sub-utilizarea forței de muncă are un caracter sezonier pronunțat, cele mai mari valori ale indicatorilor înregistrându-se în primul trimestrul, atunci când activitatea agricolă este minimă.

Valoarea ridicată a indicatorului LU4 (indicatorul compozit de subutilizare al forței de muncă) indică existența unui potențial economic, neutilizat, oferit de circa 132,7 mii persoane.

Diferența mare dintre valorile indicatorilor LU4 (indicatorul compozit de subutilizare al forței de muncă) și LU1 (rata șomajului BIM) demonstrează limitările pe care le are analiza ratei șomajului BIM în contextul pieței muncii din țara noastră. Doar o treime (30,4%) din persoanele care doresc să lucreze pentru un venit, caută activ un loc de muncă și sunt identificate/ definite ca șomeri BIM.

Populația inactivă de 15 ani și peste a constituit 1773,5 mii persoane, sau 59,4% din totalul populației de aceeași categorie de vârstă, fiind în descreștere față de trimestrul IV 2016 (-0,6 p.p.).

Din punct de vedere al relației cu piața muncii din țară, în cadrul populației inactive, se disting câteva categorii importante:

A. Persoane care nu doresc să lucreze: 1424,8 mii în trimestrul IV anul 2017

Din acestea:

A.1. pensionari - 629,5 mii;
A.2. persoane care nu doresc să lucreze deoarece învață sau studiază - 265,1 mii;
A.3. persoane care nu doresc să lucreze pentru un venit deoarece îngrijesc de familie - 192,0  mii;
A.4. persoane care se află în țară, dar care nu doresc să lucreze în Moldova deoarece deja au un loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau persoane care planifică să lucreze peste hotare - 228,0  mii;

B. Persoane declarate de către gospodării aflate peste hotare, la lucru sau în căutare de lucru - 330,7 mii persoane;
C. Persoane descurajate în a-și mai găsi un loc de muncă în țară - 7,2  mii persoane.

Sumând numărul persoanelor din grupurile A.4. și B se obține un număr de 558,7 mii persoane, sau 31,5% din numărul total de persoane inactive cu vârsta de 15 ani și mai mult, care participă sau planifică să participe pe piața forței de muncă din alte țări.
În trimestrul IV 2017, ponderea tinerilor NEET a constituit 29,1% din numărul total de tineri cu vârsta de 15-29 ani, cu excepția persoanelor plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru.

Grupul NEET7 îl reprezintă tinerii în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la nici-un fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație.

 

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2 Vârstă de muncă în țările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat.
3 Prin munca nedeclarată se înțelege orice muncă prestată de o persoană fizică pentru și sub autoritatea unui angajator fără a fi respectate prevederile Codului Muncii referitoare la încheierea contractului individual de muncă.
4 Definiție în corespundere cu Rezoluția „Statisticile privind munca, ocuparea şi subutilizarea forţei de muncă”, adoptată de a 19-a Conferință Internațională a Statisticienilor Muncii, 2013.
5 Numărul șomerilor oficial înregistrați la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă la 1 ianuarie 2018 a fost de 22,4 mii persoane.
6 Subutilizarea forței de muncă în Republica Moldova (19.05.2016): LU1 – rata șomajului; LU2 – Rata compusă a sub-ocupării în raport cu timpul și șomajului; LU3 – Rata compusă a șomajului și forței de muncă potențiale; LU4 - Indicatorul compozit de subutilizare al forței de muncă citiți aici.
7 Termenul original din limba engleză: „Not in Employment, Education or Training (NEET)”.

 

Persoană de contact:
 Elena Vâtcărău, 
şef al direcţiei statistica pieţei muncii 
tel. 0 22 40 30 99

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran