RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Contravenţii constatate în anul 2016
Contravenţii constatate în anul 2016
28.04.2017
Versiune tipar

Contravenţii constatate în anul 2016

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2016.

Numărul contravențiilor constatate este în descreștere

În anul 2016 au fost constatate 417,5 mii contravenţii, cu 28,0% mai puţin comparativ cu anul precedent. Pentru majoritatea cazurilor de contravenţii constatate au fost aplicate pedepse (95,4%). Din numărul total al hotărîrilor adoptate, 5,3 mii (1,3%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii. În medie, la 1000 persoane revin 112 cazuri de contravenţii constatate însoţite de aplicarea pedepselor.

Figura 1. Numărul contravenţiilor constatate şi a pedepselor aplicate, 2006-2016

În rezultatul examinării contravenţiilor pe parcursul anului au fost aplicate 6,7 mii avertizări, 390,7 mii amenzi (cu 27,3% mai puţin comparativ cu anul 2015) şi 1,4 mii privări de anumite drepturi (vezi anexa, tabelul 1).

Cele mai multe contravenții sunt constatate de către organele Ministerului Afacerilor Interne

Din totalul contravenţiilor cu aplicare de amenzi, 84,3% aparţin organelor Ministerului Afacerilor Interne, 3,6% - organelor de control financiar, 3,1% - judecătoriilor raionale şi municipale, 2,5% - organelor de protecţie a mediului, 1,4% - Companiei Naționale de Asigurări în Medicină şi 1,2% - organelor specializate în domeniul transporturilor etc.

 Figura 2. Structura contravenţiilor după organele împuternicite, în 2016

Cele mai multe contravenții sunt în regiunea Centru și mun. Chișinău

În profil teritorial, cele mai multe contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri privind aplicarea pedepselor, au fost înregistrate în mun. Chişinău (58,7%), după care urmează regiunea Centru (17,6%), Nord (14,1%) şi Sud (8,2%). În regiunea Nord, cele mai multe pedepse au fost aplicate în mun. Bălţi (13,9 mii cazuri) şi raionul Edineţ (7,1 mii cazuri), în Centru în raioanele Hînceşti şi Ungheni (respectiv 15,9 mii şi 11,6 mii cazuri), iar la Sud în raionele Cahul şi Căuşeni (respectiv 9,6 mii şi 4,6 mii cazuri) (vezi anexa, tabelul 1).

Fiecare al doilea caz de contravenții este din domeniul circulației rutiere

Pe categorii de contravenţii, aproape fiecare al doilea caz îl reprezintă încălcările în domeniul circulaţiei rutiere, urmate de contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică (14,2%), contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (9,0%), contravențiile care atentează la drepturile politice, de muncă şi alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice, dar și cele care atentează la sănătatea populaţiei, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică (cîte 5,1%).

Figura 3. Structura contravenţiilor constatate după categorii, în 2016

Principala sancțiune aplicată este amenda

În total,pe parcursulanului 2016au fost constatate 217,2 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 35,6% mai puţin comparativ cu anul precedent. Dintre acestea 216,1 mii cu aplicare de pedepse, în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (97,2%), 4,7 mii avertizări (de 2 ori mai puține comparativ cu anul precedent), 1359 din cazuri au implicat privarea de anumite drepturi, iar în 46 de cazuri a fost aplicat arestul contravenţional.

Tabelul 1. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere, în 2016

 

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

privare de anumite drepturi

Total, cazuri

216 108

4 748

210 001

1 359

inclusiv:

 

 

 

 

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră

41 468

-

41 457

10

Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum

34 859

-

34 851

20

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor

40 155

-

40 112

53

Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier

34 400

2 704

31 693

3

Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor

22 350

-

22 345

5

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice

9 637

-

9 635

2

Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr

5 574

539

4 994

42

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere sau vinieta

7 197

1

7 185

11

Încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi la circulaţia rutieră

5 791

1 492

4 299

-

Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe

2 445

4

1 730

696

Alte tipuri de contravenţii

12 232

8

11 700

517

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră este una dintre cele mai frecvente încălcări

De cele mai dese ori au fost aplicate sancţiuni pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (19,2%), pentru încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat, revizie tehnică a vehiculelor (18,6%), pentru exces de viteză (16,1%), pentru încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier (15,9%), pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor (10,3%), pentru încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (4,5%) și pentru conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere sau vinieta (3,3%).

Pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier au fost aplicate 470 sancțiuni cu privare de anumite drepturi (cu 7 la sută mai mult faţă de anul precedent), iar în 34 cazuri s-a aplicat arestul contravenţional. Pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 2445 persoane comparativ cu 1786 persoane în anul 2015.

Ordinea și securitatea publică este afectată cel mai des de acte de huliganism și consum de alcool în locuri publice

Contravenţiile care atentează la ordinea şi securitatea publică constituie 57,5 mii cazuri, inclusiv în cazul a 56,6 mii cazuri au fost aplicate pedepse. Comparativ cu anul 2015, această categorie de contravenţii s-a micșorat cu 14,5%. Pentru aceste încălcări preponderent este aplicată amenda (99,9%).

Pedepsele cel mai des sunt aplicate pentru huliganism nu prea grav care constă în încălcarea ordinii publice (45,1%), pentru consum de băuturi alcoolice şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice (33,5%), tulburarea liniştii (12,9%), încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor (3,9%) şi încălcarea termenului de înregistrare a armei sau prelungirea permisului de deţinere (2,5%), etc.

Tabelul 2. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii privind atentarea la ordinea şi securitatea publică, în 2016

 

Total

inclusiv amendă:

 

Total, cazuri

56 648

56 639

inclusiv:

 

 

Huliganism nu prea grav

25 525

25 521

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool

18 979

18 977

Tulburarea liniştii

7 297

7 297

Încălcarea termenului de înregistrare, reînregistrare a armei individuale sau prelungire a permisului de deţinere a armei şi de portarmă

1 405

1 405

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor

2 214

2 214

Încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente

624

622

Alte tipuri de contravenţii

604

603

În categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător

În cazul contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost constatate 37,8 mii contravenţii şi respectiv au fost aplicate 35,9 mii sancţiuni sau cu 18,2% mai puțin comparativ cu anul precedent. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții este amenda (99,6%), dar a fost aplicată și confiscarea (0,8%), ridicarea contraechivalentă a obiectului (0,2%).

În această categorie, predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în 10,0 mii cazuri (28,0%), ceea ce este de 2 ori mai puțin comparativ cu anul precedent. Pentru încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost aplicate amenzi în 6,8 mii cazuri, ceea ce constituie 19,1% din totalul amenzilor aplicate la categoria contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător. Pentru încălcarea regulilor privind vinieta cazurile de amendă constituie 14,1% din total amenzi aplicate, pentru încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale - 8,8% și pentru încălcarea regulilor de prezentare a declaraţiilor privind calcularea contribuţiilor de asigurări sociale - 7,5 %. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor vamale constituie 4,9% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control - 4,1%.

În categoria contravențiilor ce atentează la sănătatea populației predomină încălcările ce ţin de vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale

Contravenţiile ce atentează la sănătatea populației, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică au constituit 24,5 mii, inclusiv în cazul a 20,2 mii a fost aplicată pedeapsa. Amenda a fost aplicată în proporție de 96,9%, 197 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunitații și 32 cazuri de arest contravențional. În această categorie, predomină încălcările ce ţin de vătămarea intenționată ușoară a integrității corporale (64,9%), încălcarea legislației privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun (13,7%), procurarea sau păstrarea ilegală de substanțe narcotice sau alte substanțe psihotrope ori consumarea unor astfel de substanțe fără prescripția medicului -6,4% și fumatul și consumul de alcool în locuri interzise – 5,6% (cu 32,6% mai mult față de anul precedent).

Injuria adusă în public este cea mai frecventă încălcare din categoria contravențiilor ce atentează la drepturile persoanelor fizice

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 23,8 mii cazuri de contravenţii constatate, inclusiv 20,5 mii cazuri cu aplicare de pedepse. Dintre acestea, 17,1 mii (83,7%) sunt pedepse pentru injuria adusă în public, iar vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei și neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului constituie 13,8%. Şi în cazul acestora, preponderent este aplicată amenda, dar au fost înregistrate şi 31 cazuri de aplicare a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii şi 3 avertizări.

Gradul de încasare a amenzilor aplicate la nivel de țară este sub 40 la sută

Amenzi aplicate. În anul 2016, suma amenzilor aplicate a constituit 191,0 milioane lei sau cu 24,3% mai puţin faţă de anul precedent. Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate numai 76,0 milioane lei sau 39,8%. Cel mai înalt nivel de încasare al amenzilor aplicate este înregistrat în raionul Ştefan -Vodă (46,4%), Taraclia (46,3%) și Briceni (45,4%). Pe de altă parte, cel mai mic nivel de încasare este înregistrat în raioanele Bălți (36,1%), Telenești (36,3%) și Ialoveni (36,7%).

Figura 4. Amenzi aplicate şi încasate, 2006-2016

Amenzile din domeniul protecției mediului au un nivel mai mare de încasare

Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă de la o categorie de contravenţii la alta. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate este înregistrată în domeniul protecţiei mediului- 48,4% şi în cazul contravențiilor ce atentează la regimul de transporturi – 44,4%, iar cea mai mică în cazul celor care atentează la drepturile reale – 26,6% și cele care afectează activitatea autorităților publice – 19,7%. Amenzile aplicate pentru categoria cu cele mai multe contravenţii (circulația rutieră) au fost încasate în proporţie de 41,5%.

Anexe:

Note:

1 Regia Transport Electric, IS”Calea Ferată”

Persoană de contact:
Liubovi Stoianov
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 73 15 68

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran