Produsul Intern Brut în trimestrul IV și anul 20201,2
Biroul Național de Statistică informează că, Produsul Intern Brut (PIB), estimat pentru trimestrul IV 2020, a însumat 56,3 miliarde lei, prețuri curente (de piață). Comparativ cu trimestrul IV 2019 PIB a scăzut, în termeni reali, cu 3,3% pe seria brută și cu 4,4% pe seria ajustată sezonier. (vezi Tabelul 1).
În anul 2020 PIB a scăzut față de anul 2019 cu 7,0% pe seria brută (vezi Tabelul 2).
Evoluţia PIB trimestrial în perioada 2018-2020 calculată ca serie brută şi serie ajustată sezonier, este prezentată în Tabelul 1.
Tabelul 1. Evoluția PIB trimestrial în anii 2018-2020
Trim. I | Trim. II | Trim. III | Trim. IV | An | ||
- în % față de perioada respectivă din anul precedent | ||||||
Serie brută | 2018 | 104,0 | 105,5 | 103,7 | 104,2 | 104,3 |
2019 | 104,5 | 105,9 | 104,3 | 100,2 | 103,7 | |
2020 | 100,9 | 86,0 | 90,3 | 96,7 | 93,0 | |
Serie ajustată sezonier3 | 2018 | 104,3 | 105,9 | 103,8 | 103,9 | - |
2019 | 103,8 | 106,5 | 105,0 | 99,2 | - | |
2020 | 99,7 | 88,7 | 89,1 | 95,6 | - | |
- în % fața de trimestrul precedent | ||||||
Serie ajustată sezonier3 | 2018 | 99,4 | 102,3 | 100,9 | 101,3 | - |
2019 | 99,2 | 105,0 | 99,5 | 95,6 | - | |
2020 | 99,7 | 93,4 | 100,0 | 102,6 | - |
PIB în trimestrul IV 2020 (serie brută)
Categorii de resurse
Valoarea adăugată brută (VAB) total pe economie, cu o pondere de 86,0% la formarea PIB, a contribuit la scăderea PIB cu 4,1%, volumul VAB fiind în descreștere cu 4,8% față de cel înregistrat în trimestrul IV 2019 (vezi Tabelul A1 din anexă).
La scăderea PIB în trimestrul IV 2020 față de trimestrul IV 2019 au contribuit următoarele activități:
- agricultura, silvicultura şi pescuitul (au contribuit cu -4,4% la scăderea PIB), cu o pondere de 11,7% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 31,5%;
- comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică (au contribuit cu -1,2% la scăderea PIB), cu o pondere de 21,7% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 5,4%;
- tranzacţiile imobiliare (au contribuit cu -0,3% la scăderea PIB), cu o pondere de 7,0% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 4,3%;
- informații și comunicații (au contribuit cu -0,3% la scăderea PIB), cu o pondere de 4,5% la formarea PIB și o reducere a VAB pe activitățile respective cu 5,5%;
- activități profesionale, științifice și tehnice, activități de servicii administrative și activități de servicii suport (au contribuit cu -0,3% la scăderea PIB), cu o contribuție de 2,8% la formarea PIB și o scădere a VAB pe activitățile respective cu 10,2%.
Contribuții pozitive la evoluția PIB au avut:
- construcțiile (au contribuit cu +0,8 la modificarea PIB), cu o pondere de 5,8% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 14,8%;
- administrația publică și apărare; asigurări sociale obligatorii; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială (au contribuit cu +0,8% la modificarea PIB) cu o pondere de 12,5% la formarea PIB și o crestere a VAB pe activitățile respective cu 6,9%;
- activitățile financiare și asigurările (au contribuit cu +0,4% la modificarea PIB), cu o pondere de 3,5% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 14,5%;
- industria extractivă și industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (au contribuit cu +0,2% la modificarea PIB), cu o pondere la formarea PIB de 14,1% și o crestere a VAB pe activitățile respective cu 1,5%.
Impozitele nete pe produs cu o pondere de 14,0% la formarea PIB au contribuit la modificarea PIB cu +0,8%, volumul lor majorându-se cu 6,3%.
Categorii de utilizări
Din punct de vedere al utilizării (vezi Tabelul A1 din anexă), scăderea PIB în trimestrul IV 2020 față de trimestrul IV 2019 s-a datorat, în principal:
- consumului final al gospodăriilor populației (contribuind cu -1,4% la modificarea PIB), al cărui volum s-a redus cu 1,6%, contribuind cu 87,6% la formarea PIB;
- formării brute de capital fix (-1,5%), al cărei volum s-a micșorat cu 6,6%, contribuind cu 21,2% la formarea PIB;
- exportului net de bunuri și servicii (contribuind cu -3,2% la scăderea PIB), consecință a reducerii cu 0,5% a volumului importurilor de bunuri și servicii corelată cu o scădere mai accentuată a volumului exporturilor de bunuri și servicii (cu -10,5%).
În Figura 1 este prezentată evoluția PIB trimestrial în anii 2010-2020, exprimată în prețurile medii ale anului 2010.
PIB în anul 2020 (serie brută)
În anul 2020 PIB a constituit 206,3 miliarde lei, prețuri curente (de piață), în scădere (în termeni reali) cu 7,0% față de anul 2019 (vezi Tabelul 2).
Tabelul 2. PIB în ianuarie-decembrie 2020 (serie brută)
| Trim. I | Trim. II | Trim. III | Trim. IV | Anul |
PIB, prețuri curente, mil lei | 43 685 | 44 629 | 61 719 | 56 318 | 206 352 |
În % față de perioada corespunzătoare din anul precedent | 100,9 | 86,0 | 90,3 | 96,7 | 93,0 |
Categorii de resurse
Valoarea adăugată brută total pe economie, cu o pondere de 87,0% la formarea PIB, a contribuit la scăderea PIB cu 6,0% în anul 2020 față de anul 2019, volumul VAB fiind în descreștere cu 6,9% (vezi Tabelul A2 din anexă). La scăderea PIB au contribuit următoarele activități economice:
- agricultura, silvicultura şi pescuitul (au contribuit cu -2,7% la scăderea PIB), cu o pondere de 9,5% la formarea PIB și o scădere a VAB pe activitățile respective cu 26,4%;
- comerțul cu ridicata și cu amănuntul; întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor; transport și depozitare; activități de cazare și alimentație publică (au contribuit cu -2,1% la scăderea PIB), cu o pondere de 20,7% la formarea PIB și o scădere a VAB pe activitățile respective cu 9,6%;
- industria extractivă; industria prelucrătoare; producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat; distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (au contribuit cu -0,6% la scăderea PIB), cu o pondere de 14,0% la formarea PIB și o scădere a VAB pe activitățile respective cu 4,3%.
Impozitele nete pe produs, cu o pondere de 13,0% la formarea PIB, au contribuit la scăderea PIB cu 1,0%, volumul lor reducându-se cu 7,3%.
Contribuții pozitive asupra indicelui volumului fizic al PIB pe categorii de resurse au avut:
- construcțiile (au contribuit cu +0,3% la modificarea PIB), cu o pondere de 9,3% la formarea PIB și o creștere a VAB cu 3,7%;
- activitățile financiare și asigurările (au contribuit cu +0,2% la modificarea PIB) cu o pondere de 3,9% la formarea PIB și o creștere a VAB pe activitățile respective cu 5,7%.
Categorii de utilizări
Din punct de vedere al utilizării PIB (vezi Tabelul A2 din anexă), scăderea s-a datorat, în principal:
- consumului final, îndeosebi a consumului final al gospodăriilor populației, al cărui volum s-a redus cu 7,0%, contribuind cu -5,8% la diminuarea PIB;
- formării brute de capital fix, al cărei volum s-a micșorat cu 2,1%, contribuind cu -0,5% la modificarea PIB.
Exportul net a contribuit cu +0,1% la rata de modificare a PIB.
Informații suplimentare privind PIB în trimestrul IV și anul 2020 sunt prezentate în tabelele din anexă.
Anexe:
Note:
1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.2 Datele PIB sunt provizorii și vor face obiectul unor revizuiri, conform politicii de revizuire a conturilor naţionale, publicate pe site-ul BNS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile și vor fi publicate în corespundere cu prevederile calendarului comunicatelor de presă. În condiţiile actuale de criză pandemică, care cauzează dificultăţi legate de colectarea datelor de bază ce reprezintă intrări pentru conturile naţionale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei.3 Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial, ca urmare a modificării numărului de observaţii disponibile.
Precizări metodologice:
- Banca de date statistice / Statistica economică / Conturi naționale / SCN-2008/SEC-2010 / Produsul Intern Brut
- Metadate de referinţă / Conturi Naționale
- Concepte şi definiţii / Conturi Naționale
- Calendarul de diseminare electronică a informațiilor statistice în anul 2020
Informații relevante:
Referințe utile privind evoluția PIB în unele state ale lumii:
OECD:
- Baza de date OECD: https://stats.oecd.org
Comitetul pentru Statistică al CSI (CISSTAT):
- http://www.cisstat.com