Prima / Instruiri în vederea fortificării capacităților sistemului statistic național de racordare la standardele internaționale
 
Instruiri în vederea fortificării capacităților sistemului statistic național de racordare la standardele internaționale
21.09.2022

Instruiri în vederea fortificării capacităților sistemului
statistic național de racordare la standardele internaționale

Circa 70 de reprezentanți ai autorităților publice centrale, altor instituții și organizații implicate în elaborarea statisticilor oficiale au participat pe data de 20 septembrie curent la atelierul de lucru privind  consolidarea capacităților Sistemului Statistic Național (SSN) de utilizare a standardelor internaționale în domeniul statisticii oficiale. Instruirile au fost organizate de Biroul Național de Statistică (BNS) cu suportul oferit de Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA).

Atelierul de lucru, desfășurat în format hibrid, a fost susținut de experții UNECE, Steven Vale și Trevor Fletcher, în contextul misiunii acestora de consolidare a capacităților SSN prin utilizarea standardelor statistice precum GSBPM, GSIM, SDMX etc., misiune care se desfășoară, în perioada 19-21 septembrie la BNS.

În cadrul evenimentului, participanții au fost familiarizați cu Modelul Generic al Proceselor Statistice (GSBPM) și Modelul Generic al Informațiilor Statistice (GSIM), precum și Schimbul de Date și Metadate Statistice (SDMX). În acest context, experții UNECE au menționat importanța utilizării modelelor statistice aplicate pe plan internațional, inclusiv în țările europene care pot servi drept elemente-cheie în modernizarea sistemelor naționale de producție şi diseminare a datelor statistice.

Cele trei modele: GSBPM, GSIM și SDMX reprezintă standarde cheie pentru modernizarea statisticilor oficiale, ce urmăresc să ofere rigori comune, îmbunătățind comunicarea despre producția de statistici, în cadrul și între organizații, și facilitând colaborarea și schimbul de bune practici în domeniu. Aceste modele sunt pe larg utilizate de statele membre ale UE, precum și de alte state ale lumii. Implementarea în practică de către specialiștii BNS, dar și ai SSN, va permite standardizarea proceselor statistice, armonizarea terminologiilor aplicate de diverse instituții și alinierea la standardele internaționale de calitate în statistica oficială.

Un alt subiect discutat în cadrul atelierului a vizat importanța utilizării datelor alternative, inclusiv celor administrative în scopuri statistice și evaluarea în acest scop a calității acestor date din punct de vedere a corespunderii criteriilor statisticii oficiale.

Totodată, participanților le-au fost oferite îndrumări cu privire la utilizarea resurselor și instrumentelor statistice internaționale, conform Manualului ONU privind Managementul Organizațiilor Statistice.

Prezentări:

Atelier_UNECE_1.JPGAtelier_UNECE_2.JPG
Atelier_UNECE_3.JPGAtelier_UNECE_5.JPG
Prima / Instruiri în vederea fortificării capacităților sistemului statistic național de racordare la standardele internaționale
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire