RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă / Contravenţii constatate în anul 2020
Contravenţii constatate în anul 2020
28.04.2021
Versiune tipar

Contravenţii constatate în anul 20201

Biroul Național de Statistică comunică datele privind contravenţiile constatate în anul 2020.

Numărul contravențiilor constatate este în creștere față de anul precedent

În anul 2020 au fost constatate 407,9 mii contravenţii sau cu 37,8 mii contravenții mai mult comparativ cu anul precedent. Din numărul total al deciziilor luate asupra cauzelor contravenționale, în majoritatea cazurilor au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale (96,2% sau în 391,6 mii cazuri). În 7,2 mii cazuri (1,8%) au fost luate decizii de a transmite organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind faptul că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii, iar în 8,2 mii cazuri procesul contravențional a fost încetat în legătură cu alte motive (2,0%). În medie, la 1000 locuitori au revenit 148 decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale.

Datele figurii în format .xlsx

Pe parcursul anului 2020 în rezultatul examinării contravenţiilor au fost aplicate, în principal, următoarele sancțiuni contravenționale: 1,9 mii avertismente, 387,6 mii amenzi (cu 10,8% mai mult comparativ cu anul precedent) şi 2,0 mii sancțiuni aplicate privind munca neremunerată în folosul comunității (Anexă, Tabelul 1).

Cele mai multe contravenții și decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale au fost constatate de către organele Ministerului Afacerilor Interne

Cele mai multe contravenții sunt constatate de către Ministerul Afacerilor Interne - 91,4% (Anexă, Tabelul 2). Din totalul deciziilor de aplicare a sancțiunilor contravenționale, 89,8% au fost adoptate de către organele Ministerului Afacerilor Interne, 2,7% - autoritățile administrative din subordinea Ministerului Finanțelor, 2,0% - judecătoriile raionale şi municipale, 1,2% - Serviciul Vamal, 1,1% - Inspectoratul pentru Protecția Mediului, 3,2% - de către alte organe.

Datele figurii în format .xlsx

Cele mai multe contravenții pentru care au fost adoptate decizii de aplicare a sancțiunii contravenționale sunt din domeniul circulației rutiere

Pe categorii de contravenții, aproape fiecare a doua decizie de aplicare a sancțiunii contravenționale se referă la încălcările în domeniul circulaţiei rutiere (58,4%), fiind în creștere cu 3,3% față de anul 2019. Deciziile de aplicare a sancțiunilor pentru contravenţiile ce atentează la ordinea publică şi securitatea publică au constituit 12,1%, acestea majorându-se cu 37,6% comparativ cu anul precedent. În topul deciziilor de aplicare a pedepsei, au urmat apoi cele adoptate pentru contravenţiile ce atentează la sănătatea populaţiei, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică (9,0%), contravențiile ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (6,2%) și cele ce atentează la drepturile politice, de muncă şi alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice (5,7%).

Datele figurii în format .xlsx

Amenda rămâne a fi principala sancțiune aplicată în cazul contravențiilor din domeniul circulației rutiere

În total, pe parcursul anului 2020, au fost constatate 235,9 mii de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 1,7% mai mult comparativ cu anul precedent. În cazul acestora au fost adoptate 228,8 mii decizii de aplicare a sancțiunii. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (226,8 mii amenzi) și circa 1,6 mii avertismente. De asemenea, au fost înregistrate 324 cazuri de privare de anumite drepturi și 338 cazuri în care a fost aplicată munca neremunerată în folosul comunității.

Tabelul 1. Aplicarea sancțiunilor după principalele încălcări din domeniul circulaţiei rutiere, în anul 2020 (cazuri)

 

Principalele sancțiuni aplicate, inclusiv:

avertisment

amendă

privare de anumite drepturi

Total, cazuri

1 578

226 785

324

inclusiv:

 

 

 

Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum

-

98 136

20

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră

-

31 282

4

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor

-

26 295

19

Încălcarea regulilor de oprire și neacordare de prioritate pietonilor și altor participanți la traficul rutier

488

21 977

-

Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor privind permisul de conducere

-

9 213

c

Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor

-

8 625

6

Încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni şi alţi participanţi la circulaţia rutieră

944

7 224

-

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie, a vestei de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizantă, a sistemului de reținere pentru copii şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice

-

7 957

-

Încălcarea regulilor de circulație rutieră soldată cu deteriorarea bunurilor materiale ori cu cauzarea de vătămări corporale ușoare

-

5 891

7

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere

-

4 307

c

Conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr

s

2 127

8

Conducerea vehiculului sub influența alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea conducerii lui către o persoană care se află sub influenţa alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe

-

 1 074

178

Alte tipuri de încălcări

c

2 677

78

Datele tabelului în format .xlsx

Depășirea vitezei de circulație stabilită pe sectorul respectiv de drum este una dintre cele mai frecvente încălcări contravenționale din domeniul circulației rutiere

De cele mai dese ori au fost aplicate amenzi pentru depășirea vitezei de circulație – 98,1 mii amenzi (43,3% din total amenzi în domeniul circulației rutiere), înregistrându-se, astfel, o scădere cu 22,6% față de anul 2019. Pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră și de acordare a priorității de trecere au fost aplicate amenzi în proporție de 13,8% (cu 18,6% mai mult față de anul 2019), iar pentru încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor au fost aplicate 11,6% amenzi din totalul amenzilor în domeniul circulației rutiere.

Cele mai multe sancțiuni cu privare de anumite drepturi, au fost aplicate pentru conducerea vehiculului sub influența alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool, predarea conducerii lui către o persoană care se află sub influenţa alcoolului ori în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe - 178 sancțiuni. Pentru această încălcare s-au aplicat și cele mai multe sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității - 213 cazuri.

Ordinea și securitatea publică a fost afectată cel mai des de acte de huliganism și de tulburarea liniștii

Contravenţiile constatate ce atentează la ordinea şi securitatea publică au constituit 48,8 mii cazuri (cu 39,8% mai mult comparativ cu anul precedent). În urma examinării, circa 47,5 mii decizii de aplicare a sancțiunii au fost adoptate. Și pentru aceste încălcări în majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (47,4 mii amenzi), fiind înregistrate și 28 cazuri de muncă neremunerată în folosul comunității, 13 cazuri de confiscare, 12 cazuri de privare de anumite drepturi.

Cele mai frecvente încălcări din această categorie de contravenții au fost actele de huliganism nu prea grav. Amenzile privind huliganismul nu prea grav au constituit 50,9% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care au urmat cele aplicate pentru tulburarea liniştii (18,5%), consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în stare de ebrietate în astfel de locuri (17,4%), încălcarea termenului de înregistrare a armelor letale şi neletale sau de vizare a permisului de armă sau a permisului de deţinere a armelor (9,1%) și încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională (2,3%) etc.

În categoria contravențiilor ce atentează la sănătatea populației au predominat încălcările cu privire la nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice

Contravenţiile constatate ce atentează la sănătatea populației, persoanei, la starea sanitar-epidemiologică au constituit 36,8 mii cazuri în anul 2020 (de 3,7 ori mai mult comparativ cu anul precedent). În rezultatul examinării contravențiilor, au fost adoptate 35,2 mii decizii de aplicare a sancțiunii. Pe lângă amendă (34,1 mii amenzi) au fost aplicate și 1154 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității, 34 cazuri de arest contravențional și 16 avertismente.

În această categorie au predominat amenzile pentru încălcările cu privire la nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (74,7% din total amenzi aplicate pentru această categorie), vătămarea integrității corporale (12,9%) și încălcarea legislaţiei privind controlul asupra plasării pe piață și consumul produselor din tutun (6,2%). Pentru contravențiile constatate ce țin de violența în familie au fost aplicate 45 de amenzi, 942 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunității și 30 cazuri de arest contravențional.

În categoria contravențiilor ce afectează activitatea de întreprinzător au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător

În cazul contravenţiilor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost constatate 24,6 mii contravenții (cu 35,9% mai puțin comparativ cu anul precedent). Ulterior, au fost adoptate 24,2 mii decizii de aplicare a sancțiunii. Principala sancțiune pentru această categorie de contravenții a fost amenda (24,2 mii amenzi), concomitent pentru 375 contravenții a fost aplicată ridicarea contraechivalentă a obiectului, iar în cazul a 178 a fost aplicată confiscarea.

În această categorie au predominat încălcările cu privire la desfășurarea ilegală a activității de întreprinzător, fiind aplicate amenzi în circa 5,9 mii cazuri (24,4% din total amenzi aplicate pentru această categorie). Amenzile privind încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale și de achitare a obligațiilor, precum și a informației aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor sociale și medicale au constituit 23,0% în totalul amenzilor aplicate pentru această categorie de contravenții, după care a urmat încălcarea regulilor vamale – 20,0% și încălcarea regulilor de exploatare a mașinilor de casă și control – 10,5%. Amenzile aplicate pentru încălcarea regulilor privind vinieta au constituit 9,3% în structura amenzilor, iar pentru încălcarea regulilor de comerț – 3,6% din amenzi.

Injuria a fost cea mai frecventă încălcare din categoria contravențiilor ce atentează la drepturile persoanelor fizice

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 24,2 mii cazuri (cu 29,8% mai puțin comparativ cu anul precedent) . În rezultatul examinării, circa 22,4 mii decizii de aplicare a pedepsei au fost adoptate.

În structura amenzilor aplicate predomină amenzile aplicate pentru injurie (vorbe sau fapte care lezează onoarea și demnitatea persoanei) – 91,0%, iar amenzile pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, educare și instruire a copilului au constituit – 6,3%. Pe lângă amenda aplicată, ca și sancțiuni preponderente, au fost aplicate 196 avertismente și 156 sancțiuni cu muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Gradul de încasare a amenzilor aplicate la nivel de țară pentru contravențiile constatate este de 34 la sută

În anul 2020, suma amenzilor aplicate a constituit 386,3 milioane lei (cu 17,6% mai mult faţă de anul precedent). Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate 133,2 milioane lei sau circa 34,5% (Anexă, Tabelul 3).

Datele figurii în format .xlsx

Amenzile din domeniul agricol și sanitar-veterinar au un nivel mai mare de încasare

Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă în funcție de categoria de contravenţii. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate a fost înregistrată pentru contravențiile din domeniul agricol și sanitar-veterinar – 49,8%, pentru contravențiile din domeniul protecției mediului – 45,3%, pentru cele ce atentează la regimul de transporturi – 44,0% și cele din domeniul circulaţiei rutiere – 43,0%. Cea mai mică rată de încasare s-a atestat în cazul contravențiilor care atentează la drepturile reale –17,8% și cele care afectează activitatea autorităților publice - 18,1%.

 

Notă:

1 Informația se prezintă fără teritoriul din partea stângă a Nistrului și municipiul Bender. 
Indicatorii relativi sunt estimați utilizând numărul populației cu reședință obișnuită. Reședința obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).

Simboluri folosite în comunicat și tabele

“-“ - evenimentul nu a existat
"…" - datele nu sunt disponibile
“c“ - date confidențiale

“s“ - pentru a asigura confidențialitatea pozițiilor marcate cu “c“, pozițiile marcate cu “s“ în coloanele corespunzătoare nu pot fi diseminate (vezi Art. 18, par.4 si Art. 23, par.5 al Legii cu privire la Statistica oficiala Nr.93 din 26.05.2017).

Informații relevante:

 

Persoană de contact:
Nadejda Cojocari
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale
tel. 067 770 011

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran