28.11.2018 Investiţii în active imobilizate în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2018 valoarea investiţiilor în active imobilizate a constituit 12898,9 mil. lei, în creştere cu 13,5% faţă de ianuarie-septembrie 2017.
26.11.2018 Câștigul salarial mediu lunar în trimestrul III 2018
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul III 2018 câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 6 507,3 lei, înregistrând o creștere de 12,0% față de trimestrul III 2017.
26.11.2018 Locuinţe date în exploatare în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2018 au fost date în exploatare 3930 locuințe cu suprafaţa totală de 315,0 mii m², în scădere cu 20,4% față de perioada similară a anului precedent.
23.11.2018 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-octombrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-octombrie 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 15,8 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din 2017 cu 9,9%. Parcursul mărfurilor a constituit 3938,5 mil. tone-km, cu 4,4% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017.
23.11.2018 Activitatea de construcții realizată în antrepriză în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2018 volumul lucrărilor de construcţii realizate în antrepriză a constituit 6164,8 mil. lei sau 115,6% (în prețuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului 2017.
22.11.2018 Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în luna septembrie 2018 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o scădere de 4,1% faţă de luna precedentă şi o creștere de 6,3%, comparativ cu luna septembrie 2017. În ianuarie-septembrie 2018 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost în creştere cu 7,2% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2017.
21.11.2018 Activitatea asigurătorilor în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2018 primele brute subscrise au constituit 1129,2 mil. lei, fiind în creştere cu 5,7% faţă de primelebrute subscrise în perioada respectivă a anului precedent.
21.11.2018 Demografia întreprinderilor în Republica Moldova în anul 2017
În anul 2017 numărul întreprinderilor raportoare a constituit 47,5 mii întreprinderi, din care numărul întreprinderilor active a constituit 33,9 mii întreprinderi și reprezintă 71,3% din numărul total de întreprinderi raportoare. Pe parcursul anului 2017 au fost create 5,5 mii întreprinderi și lichidate 7,5 mii întreprinderi.
19.11.2018 Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2018 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 277,0 mii de turişti şi excursionişti, cu 19,6% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2017. Majorarea numărului de turişti şi excursionişti a fost condiţionată de cresterea numărului de participanţi la turismul emiţător, turismul receptor, precum și la turismul intern.
15.11.2018 Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-septembrie 2018 structurile de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare au fost frecventate de 289,8 mii de turişti, din care 117,5 mii de turişti străini și 172,3 mii de turiști moldoveni. Comparativ cu ianuarie-septembrie 2017 s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective, pe seama creşterii acestuia la structuri de odihnă, hoteluri și moteluri, structuri de întremare.
13.11.2018 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Național de Statistică informează că în luna septembrie 2018, producția industrială s-a micșorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,2%, ca urmare a descreșterii producției industriale în industria prelucrătoare și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. Producția industrială în industria extractivă a crescut în septembrie cu 22,9% față de septembrie 2017.
09.11.2018 Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2018 inflaţia anuală a constituit 1,2%, inclusiv la: produse alimentare – 2,3%, mărfuri nealimentare – 2,5% şi servicii prestate populaţiei. Totodată, indicele preţurilor de consum în octombrie 2018 faţă de septembrie 2018 a constituit 100,4%.
09.11.2018 Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Național de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 1960,0 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 18,7%, iar importurile de mărfuri au constituit 4185,5 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 21,6%.
29.10.2018 Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2018, conform estimărilor preliminare, a însumat în preţuri curente 22340 mil. lei, constituind 100,2% în preţuri comparabile faţă de perioada respectivă a anului 2017.
24.10.2018 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 13,4 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din 2017 cu 9,4%. Parcursul mărfurilor a constituit 3461,5 mil. tone-km, cu 4,7% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017.
10.10.2018 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2018
Biroul Național de Statistică informează că în luna august 2018, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 7,0%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria extractivă, în industria prelucrătoare și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat.
10.10.2018 Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2018 inflaţia anuală a constituit 2,4%, inclusiv la: produse alimentare – 5,3%, mărfuri nealimentare – 2,6% şi servicii prestate populaţiei. Totodată, indicele preţurilor de consum în septembrie 2018 faţă de august 2018 a constituit 100,1%.
09.10.2018 Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2018
Biroul Național de Statistică informează, că în ianuarie-august 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 1752,7 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 22,8%, iar importurile de mărfuri au constituit 3707,6 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 23,3%.
28.09.2018 Vârstnicii în Republica Moldova în anul 2017
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice în Republica Moldova care se marcheaza anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor în anul 2017.
25.09.2018 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova,
în ianuarie-august 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că, în luna august 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 1,9 mil. tone de mărfuri, cu 2,7% mai puțin faţă de luna precedentă şi cu 7,1% mai mult în raport cu luna august 2017. Parcursul mărfurilor în luna august 2018 a totalizat 435,2 mil. tone-km, cu 2,8% mai mult faţă de luna iulie 2018 şi cu 5,6% - comparativ cu luna corespunzătoare din anul 2017.
18.09.2018 Minimul de existenţă în semestrul I 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că în semestrul I 2018 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1895,7 lei, fiind în creştere faţă de semestrul I 2017 cu 1,6%.
17.09.2018 Produsul intern brut în trimestrul II și semestrul I 2018
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2018, Produsul intern brut a însumat, pe serie brută, 44 166 mil. lei prețuri curente de piață, în creștere - în termeni reali – cu 5,2% față de trimestrul II 2017. Pe seria ajustată sezonier, PIB s-a majorat cu 5,1% față de același trimestru din 2017 și cu 1,7% față de trimestrul I 2018.
17.09.2018 Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul II anul 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II 2018 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 2374 lei, fiind în creştere cu 6,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar față de trimestrul I 2018 au crescut cu 0,9%. În termeni reali veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 3,3%.
11.09.2018 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2018
Biroul Național de Statistică informează că în luna iulie 2018, producția industrială s-a majorat față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 1,5%, ca urmare a creșterii producției industriale în industria extractivă și la producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat. Totodată, s-a înregistrat descreștere în industria prelucrătoare.
10.09.2018 Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2018
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2018 inflaţia anuală a constituit 3,2%, inclusiv la: produse alimentare – 6,9%, mărfuri nealimentare – 2,7% şi servicii prestate populaţiei. Totodată, indicele preţurilor de consum în august 2018 faţă de iulie 2018 a constituit 99,8%.
07.09.2018 Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2018
Biroul Național de Statistică informează, că în ianuarie-iulie 2018 exporturile de mărfuri au totalizat 1534,1 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 25,8%, iar importurile de mărfuri au constituit 3223,5 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2017 cu 25,0%.
05.09.2018 Investiţii în active imobilizate în ianuarie-iunie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2018 investiţiile în active imobilizate au însumat 6767,7 mil. lei. Comparativ cu ianuarie-iunie 2017 acest indicator a crescut cu cu 7,4%.
24.08.2018 Câștigul salarial mediu lunar în trimestrul II 2018
Biroul Național de Statistică informează că, în trimestrul II 2018 câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 6 369,8 lei, înregistrând o creștere de 13,0% față de trimestrul II 2017.
24.08.2018 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-iulie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-iulie 2018 întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 9,6 mil. tone de mărfuri, volum superior celui înregistrat în perioada similară din 2017 cu 15,0%. Parcursul mărfurilor a constituit 2581,8 mil. tone-km, cu 6,4% mai mult comparativ cu aceeași perioadă din anul 2017.
24.08.2018 Locuinţe date în exploatare în ianuarie-iunie 2018
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2018 au fost date în exploatare 2471 locuințe cu suprafaţa totală de 208,1 mii m², în scădere cu 36,5% față de perioada similară a anului precedent.
23.08.2018 Activitatea de construcții realizată în antrepriză în ianuarie-iunie 2018
Biroul Național de Statistică informează că în ianuarie-iunie 2018 volumul lucrărilor de construcţii realizate în antrepriză a constituit 3040,8 mil.lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2017, acest indicator a crescut cu 4,2%.
22.08.2018 Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în ianuarie-iunie 2018
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că în ianuarie-iunie 2018 cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a fost în creştere cu 6,4% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2017.