RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Comunicate de presă
Comunicate de presă
Toate / 2022 / 2021 / 2020 / 2019 / 2018 / 2017 / 2016 / 2015 / 2014 / 2013 / 2012 / 2011 / 2010 / 2009 / 2008
ianuarie / februarie / martie / aprilie / mai / iunie / iulie / august / septembrie / octombrie / noiembrie / decembrie
08.12.2010
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2010 faţă de octombrie 2010 a constituit 100,6 %, iar faţă de noiembrie 2009 – 107,7 %. De la începutul anului (în luna noiembrie a.c. faţă de decembrie 2009) preţurile de consum s-au majorat cu 6,7 la sută.

07.12.2010
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică că exporturile de mărfuri realizate în luna octombrie 2010 s-au cifrat la 179,3 mil. dolari SUA, cu 19,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 43,6% - comparativ cu luna octombrie 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna octombrie 2010 au însumat 373,5 mil. dolari SUA, cu 8,2% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 22,6% - comparativ cu luna octombrie 2009.

30.11.2010
Remunerarea salariaţilor în Republica Moldova în ianuarie-octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-octombrie 2010, salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2910,4 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 7,9%, salariul real rămânând practic la nivelul anului trecut (100,6%).

30.11.2010
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul III 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează că în trimestrul III 2010 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1313,8 mii persoane, în descreştere cu 12,9 mii faţă de perioada respectivă a anului 2009.

30.11.2010
Activitatea instituţiilor de învăţămînt superior, în anul de studii 2010/11
Biroul Naţional de Statistică comunică că reţeaua învăţămîntului superior este formată din 33 unităţi, inclusiv 19 instituţii de stat (din care 2 unităţi realizează numai studii de masterat) şi 14 – nestatale. La începutul anului de studii 2010/11 numărul total de studenţi a constituit 107,8 mii persoane (exclusiv cei străini), prezentînd o micşorare faţă de anul de studii precedent cu 1,9%.

25.11.2010
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2010 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 133,9 mii turişti şi excursionişti, cu 16,9% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2009.

24.11.2010
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-octombrie 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 21450,0 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-octombrie 2009 a constituit 107,6% în preţuri comparabile. În luna octombrie curent în raport cu octombrie 2009 acest indice a marcat 116,8%.

23.11.2010
Comerţul cu amănuntul şi serviciile cu plată prestate populaţiei în ianuarie-octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2010 vînzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat 2305,1mil.lei, marcînd, în termeni reali, o scădere de 2,5% faţă de luna precedentă şi o creştere de 11,4% comparativ cu luna octombrie 2009.

22.11.2010
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna octombrie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 978,1 mii tone de mărfuri, cu 0,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 16,3% – comparativ cu luna octombrie 2009.

17.11.2010
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2010 capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de primire turistică colective a constituit 3533,6 mii locuri-zile, majorîndu-se cu 13,6% faţă de perioada similară din anul 2009.

16.11.2010
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna octombrie 2010 preţurile în industrie în ansamblu s-au diminuat faţă de septembrie curent cu 0,3%. În raport cu luna decembrie 2009 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 5,2%, iar faţă de octombrie 2009 – cu 6,9%.

08.11.2010
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în octombrie 2010 faţă de septembrie 2010 a constituit 101,5%, iar faţă de octombrie 2009 – 108,0% (informativ: în octombrie 2009 faţă de septembrie 2009 IPC a marcat 101,5% şi faţă de octombrie 2008 – 98,4%).

08.11.2010
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează că exporturile de mărfuri realizate în luna septembrie 2010 s-au cifrat la 149,7 mil. dolari SUA, cu 22,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 41,0% - comparativ cu luna septembrie 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna septembrie 2010 au însumat 345,1 mil. dolari SUA, cu 14,5% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 20,6% - comparativ cu luna septembrie 2009.

03.11.2010
Evoluţia preţurilor de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole ale Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-septembrie 2010 preţurile medii de vînzare a produselor agricole de către întreprinderile agricole s-au majorat cu 32,4% faţă de ianuarie–septembrie 2009. Considerabil au crescut preţurile la produsele vegetale (cu 54,6%), iar la produsele animaliere au marcat o creştere moderată (cu 0,6%).

03.11.2010
Construcţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd construcţia locuinţelor în ianuarie-septembrie 2010. În ianuarie-septembrie 2010 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 1441 apartamente cu suprafaţa totală de 191,4 mii m2, ceea ce a constituit 61 % faţă de perioada respectivă a anului precedent.

03.11.2010
Activitatea de construcţii realizată în antrepriză în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică datele principale vizînd evoluţia şi structura lucrărilor de construcţii ale organizaţiilor cu tipul principal de activitate „Construcţii” în ianuarie-septembrie 2010. În ianuarie-septembrie 2010 organizaţiile de construcţii au efectuat lucrări de construcţii-montaj în valoare de 2414,7mil. lei (în preţuri curente), ceea ce reprezintă 102,0 % (în preţuri comparabile) faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-septembrie 2009.

03.11.2010
Investiţiile în capital fix în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică datele vizînd investiţiile în capital fix în ianuarie-septembrie 2010. În ianuarie-septembrie 2010 întreprinderile şi organizaţiile din contul tuturor surselor de finanţare au realizat investiţii în capital fix în valoare de 6392,3 mil. lei, constituind 115,8 % (în preţuri comparabile) faţă de ianuarie-septembrie 2009.

01.11.2010
Remunerarea salariaţilor în Republica Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-septembrie 2010, salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2908,8 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 7,7%, salariul real rămânând practic la nivelul anului trecut (100,5%).

22.10.2010
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 984,3 mii tone de mărfuri, cu 24,9% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 21,4% – comparativ cu luna septembrie 2009. Parcursul mărfurilor în luna septembrie 2010 a totalizat 315,7 mil. tone-km, cu 16,4% mai mult în raport cu luna august 2010 şi cu 11,9% – faţă de luna corespunzătoare din anul 2009.

22.10.2010
Comerţul cu amănuntul şi serviciile cu plată prestate populaţiei în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2010 vînzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat 2317,8 mil.lei, marcînd, în termeni reali, o scădere de 0,6% faţă de luna precedentă şi o creştere de 8,1% - comparativ cu luna septembrie 2009. Valoarea serviciilor cu plată prestate populaţiei de către unităţile oficial înregistrate în luna septembrie 2010 a însumat 1283,0 mil. lei, fiind mai mare cu 6,5% (în preţuri comparabile) faţă de luna precedentă şi cu 3,0% - comparativ cu luna septembrie 2009.

22.10.2010
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-septembrie 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 18666,6 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-septembrie 2009 a constituit 106,3% în preţuri comparabile. În luna septembrie curent în raport cu septembrie 2009 acest indice a marcat 113,9%.

20.10.2010
Ziua Mondială a Statisticii va fi marcată pentru prima dată în lume
Anul acesta la data de 20 octombrie se va celebra în premieră Ziua Mondială a Statisticii. Scopul acestei acţiuni este creşterea gradului de conştientizare a importanţei şi rezultatelor obţinute de organele naţionale de statistică.

19.10.2010
Evoluţia preţurilor în construcţii în Republica Moldova în trimestrul III 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică, că preţurile la lucrările de construcţii-montaj în trimestrul III 2010 faţă de perioada respectivă a anului precedent s-au majorat cu 0,4%.

18.10.2010
Producţia globală agricolă în ianuarie-septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie-septembrie 2010, conform estimărilor, a crescut cu 8,7% faţă de perioada respectivă a anului 2009. Majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creşterea atît a producţiei animale (cu 15,5%), cît şi a producţiei vegetale (cu 4,4%).

15.10.2010
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna septembrie 2010 preţurile în industrie în ansamblu s-au diminuat faţă de august curent cu 0,3%. În raport cu luna decembrie 2009 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 5,5%, iar faţă de septembrie 2009 – cu 7,2%.

08.10.2010
Roada medie a culturilor agricole în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează despre roada medie la hectar a culturilor agricole, reieşind din suprafeţele recoltate în întreprinderile agricole şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier) în perioada de recoltare pînă la 1 octombrie 2010.

07.10.2010
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2010 s-au cifrat la 122,6 mil. dolari SUA, cu 3,4% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 25,3% - comparativ cu luna august 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna august 2010 au însumat 301,5 mil. dolari SUA, cu 4,0% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 28,9% mai mult comparativ cu luna august 2009.

07.10.2010
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2010 faţă de august 2010 a constituit 100,8 %, iar faţă de septembrie 2009 – 108,0 % (informativ: în septembrie 2009 faţă de august 2009 IPC a marcat 100,6% şi faţă de septembrie 2008 – 97,7%). De la începutul anului (în luna septembrie a.c. faţă de decembrie 2009) preţurile de consum s-au majorat cu 4,5 la sută.

30.09.2010
Remunerarea salariaţilor în Republica Moldova în ianuarie-august 2010
Biroul Naţional de Statistică informează că în ianuarie-august 2010, salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2897,1 lei şi s-a mărit faţă de perioada similară a anului precedent cu 7,4%.

30.09.2010
Vîrstnicii în Republica Moldova în anul 2009
La începutul anului 2010 în Republica Moldova locuiau 500,4 mii persoane în vîrstă de 60 ani şi peste, din care mai mult de jumătate (60,6%) sînt femei. Două treimi din numărul total al persoanelor în etate locuiesc în mediul rural.

22.09.2010
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-august 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în ianuarie-august 2010 întreprinderile industriale de toate formele de proprietate au fabricat producţie în valoare de 16186,5 mil. lei în preţuri curente. Indicele volumului producţiei industriale faţă de ianuarie-august 2009 a constituit 105,2% în preţuri comparabile.

22.09.2010
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-august 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 779,1 mii tone de mărfuri, cu 6,8% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 15,0% – comparativ cu luna august 2009. Parcursul mărfurilor în luna august 2010 a totalizat 264,0 mil. tone-km, cu 6,3% mai mult în raport cu luna iulie 2010 şi cu 8,9% – faţă de luna corespunzătoare din anul 2009.

20.09.2010
Comerţul cu amănuntul şi serviciile cu plată prestate populaţiei în ianuarie-august 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna august 2010 vînzările de mărfuri cu amănuntul prin unităţile comerciale au însumat 2303,8 mil.lei, marcînd, în termeni reali, o creştere de 6,2% faţă de luna precedentă şi de 9,7% - comparativ cu luna august 2009.

16.09.2010
Veniturile şi cheltuielile populaţiei în trimestrul II anul 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul II anul 2010 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1259,8 lei, fiind în creştere cu 10,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

15.09.2010
Evoluţia preţurilor producţiei industriale în Republica Moldova în luna august 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în luna august 2010 preţurile în industrie în ansamblu s-au majorat faţă de iulie curent cu 0,7%. În raport cu luna decembrie 2009 preţurile producţiei industriale s-au majorat cu 5,9%, iar faţă de august 2009 – cu 8,5%.

15.09.2010
Produsul intern brut în ianuarie-iunie 2010
Biroul Naţional de Statistică comunică că în ianuarie-iunie 2010 produsul intern brut a însumat 31720 mil. lei, preţuri curente de piaţă, în creştere - în termeni reali - cu 5,6% faţă de ianuarie-iunie 2009.

15.09.2010
Minimul de existenţă în trimestrul II 2010
Biroul Naţional de Statistică informează că în trimestrul II anul 2010 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1385,8 lei, fiind în creştere faţă de trimestrul II anul 2009 cu 11,9%.

09.09.2010
Roada medie a culturilor agricole în perioada de recoltare pînă la 1 septembrie 2010
Biroul Naţional de Statistică informează că recolta medie a cerealelor şi leguminoaselor boabe (cu excepţia porumbului) în perioada de referinţă a constituit 21,4 chintale la hectar sau cu 8% mai mult comparativ cu perioada respectivă a anului 2009, din care a grîului – 23,5 chintale sau cu 10% mai mult şi a leguminoaselor pentru boabe, respectiv, 13,6 chintale la hectar, sau cu 17% mai mult.

07.09.2010
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2010
Biroul Naţional de Statistică relatează că exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2010 s-au cifrat la 118,6 mil. dolari SUA, cu 19,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,7% - comparativ cu luna iulie 2009. Importurile de mărfuri realizate în luna iulie 2010 au însumat 314,0 mil. dolari SUA, cu 2,7% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 18,6% mai mult comparativ cu luna iulie 2009.

06.09.2010
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2010
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în august faţă de iulie 2010 a constituit 99,1%, iar faţă de august 2009 – 107,8% (informativ: în august 2009 faţă de iulie 2009 IPC a marcat 98,9% şi faţă de august 2008 – 97,8%).

 
Pagina
12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334353637383940414243444546474849505152535455
 
 
 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran