02.05.2012 Contravenţii constatate în 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în urma aplicării Codului contravenţional în anul 2011 au fost constatate 297,8 mii încălcări de lege sau 84 cazuri de pedepse aplicate în medie la 1000 populaţie.
27.04.2012 Activitatea de doctorat şi postdoctorat în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2011, studiile de doctorat s-au desfăşurat în 46 instituţii, inclusiv 31 instituţii de cercetări ştiinţifice şi 15 instituţii de învăţămînt superior. Numărul total de doctoranzi (exclusiv cei străini) a constituit 1556 persoane, fiind practic la nivelul anului precedent.
26.04.2012 Mortalitatea generală după principalele clase ale cauzelor de deces în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică anunţă, că numărul decedaţilor în anul 2011 a fost de 39220 persoane, cu 4411 persoane (10,1%) mai puţin comparativ cu anul precedent, rata mortalităţii generale constituind 11,0 decedaţi la 1000 locuitori.
20.04.2012 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-martie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna martie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 591,5 mii tone de mărfuri, cu 41,5% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 32,8% mai puţin comparativ cu luna martie 2011.
19.04.2012 Numărul născuţilor-vii după grupa de vârstă a mamei şi rangul născutului, pe medii în 2011
Biroul Naţional de Statistică relatează, că în anul 2011 numărul născuţilor-vii a fost de 39176 persoane, fiind mai mic cu 1298 (3,2%) faţă de anul 2010. Rata natalităţii a constituit 11,0 născuţi-vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale se menţine mai înalt decât în localităţile urbane, fiind respectiv de 11,8‰ şi 9,8‰.
18.04.2012 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2012
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-februarie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-februarie 2011 a constituit 97,5%. În luna februarie 2012 faţă de februarie 2011 acest indice a marcat cifra de 98,9%.
17.04.2012 Producţia globală agricolă în ianuarie-martie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile în ianuarie - martie 2012 a marcat o creştere cu 0,6% faţă de perioada respectivă a anului 2011. Evoluţia producţiei agricole a fost determinată de majorarea producţiei în sectorul zootehnic (cu 0,6%), cărei îi revine cota principală (peste 99%) din total producţia agricolă.
13.04.2012 Minimul de existenţă în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2011 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe o persoană 1503,0 lei, fiind în creştere faţă de anul 2010 cu 9,4%. Majorarea minimului de existenţă este determinată preponderent de creşterea preţurilor, în special la produse alimentare.
12.04.2012 Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2011 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1444,7 lei, fiind în creştere cu 13,4% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 5,4%.
11.04.2012 Câştigul salarial mediu în februarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3166,0 lei, înregistrând o creştere cu 9,8% faţă de luna februarie 2011.
10.04.2012 Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-februarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna februarie 2012 s-au cifrat la 158,0 mil. dolari SUA, cu 7,1% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 1,9% mai puţin comparativ cu luna februarie 2011. Importurile de mărfuri realizate în luna februarie 2012 au însumat 389,0 mil. dolari SUA, cu 14,8% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 9,3% - comparativ cu luna februarie 2011.
10.04.2012 Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna martie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în martie 2012 faţă de februarie 2012 a constituit 100,2%, iar faţă de martie 2011 – 105,4%. De la începutul anului (în luna martie a.c. faţă de decembrie 2011) preţurile de consum s-au majorat cu 1,0 la sută.
30.03.2012 Forţa de muncă în Republica Moldova - ocupare şi şomaj în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în anul 2011 populaţia economic activă (populaţia ocupată, plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit circa 1257,5 mii persoane, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 1,8%. Ponderea bărbaţilor în cadrul persoanelor active a depăşit-o puţin pe cea a femeilor (51,1% şi 48,9%).
23.03.2012 Câştigul salarial mediu în ianuarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna ianuarie 2012, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3139,0 lei, înregistrând o creştere cu 10,7% faţă de luna ianuarie 2011.
21.03.2012 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-februarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna februarie 2012 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 401,4 mii tone de mărfuri, cu 4,9% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 39,2% - comparativ cu luna februarie 2011.
15.03.2012 Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna ianuarie 2012 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie 2011 a constituit 95,8%. Diminuarea volumului producţiei industriale, comparativ cu ianuarie 2011, a fost cauzată de reducerea volumului în industria prelucrătoare cu 2,5% şi în sectorul energetic – cu 8,9%. Totodată, în luna de raport a fost înregistrată o creştere cu 41,7% în industria extractivă.
15.03.2012 Produsul intern brut în Republica Moldova în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează că, conform datelor operative, în anul 2011 produsul intern brut a constituit în valoare nominală 82174 mil. lei, preţuri curente de piaţă, fiind în creştere - în termeni reali - cu 6,4% faţă de anul 2010.
07.03.2012 Evoluţia preţurilor de consum în luna februarie 2012
Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în februarie 2012 faţă de ianuarie 2012 a constituit 100,6%, iar faţă de februarie 2011 – 106,2%. De la începutul anului preţurile de consum s-au majorat cu 0,9 la sută.
05.03.2012 Evoluţia preţurilor producătorului la produsele agricole în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii de vînzare de către întreprinderile agricole) la produsele agricole în anul 2011 în comparaţie cu anul 2010 au crescut cu 10,0%. Preţurile medii de vînzare la produsele vegetale s-a majorat cu 12,5%, la produsele animaliere – au rămas la nivelul anului precedent.
03.03.2012 Nivelul infracţionalităţii în Republica Moldova în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică că în anul 2011 au fost înregistrate 35,1 mii infracţiuni sau cu 5,2% mai mult faţă de anul precedent, iar faţă de anul 2006 nivelul infracţionalităţii a crescut cu 41,8%. Din total infracţiuni circa două treimi au fost înregistrate în localităţile urbane. În medie la 10 mii locuitori revin 99 infracţiuni, faţă de 69 infracţiuni în anul 2006.
01.03.2012 Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în trimestrul IV 2011 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1216,4 mii persoane, fiind în creştere cu 5,5% (63,1 mii) faţă de tr.IV 2010. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 92,5% la 93,8%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 7,5% la 6,2%.
24.02.2012 Investiţiile în active materiale pe termen lung în Republica Moldova în ianuarie-decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică datele preliminare vizînd investiţiile în active materiale pe termen lung în anul 2011. În ianuarie-decembrie 2011 întreprinderile şi organizaţiile au realizat investiţii în valoare de 15198,5 mil. lei (în preţuri curente). Comparativ cu anul 2010, acest volum s-a majorat cu 9,3% (în preţuri comparabile).
23.02.2012 Сonstrucţii de locuinţe în Republica Moldova în ianuarie-decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică datele preliminare vizînd construcţia locuinţelor în anul 2011. În ianuarie-decembrie 2011 din contul tuturor surselor de finanţare au fost date în folosinţă 4,1 mii apartamente cu suprafaţa totală de 477,7 mii m², ceea ce a constituit 87,5 % faţă de perioada respectivă a anului precedent.
15.02.2012 Cifra de afaceri în comerţ şi servicii în luna decembrie şi anul 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în anul 2011 volumul cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul s-a majorat cu 17,1% (în preţuri comparabile) faţă de anul 2010.În anul 2011 volumul cifrei de afaceri la întreprinderile cu activitate principală de servicii de piaţă prestate populaţiei a crescut cu 1,2% (în preţuri comparabile), comparativ cu anul 2010.
14.02.2012 Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în anul 2011, date provizorii
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în anul 2011 exporturile de mărfuri au totalizat 2221,6 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul precedent cu 44,1%. Importurile au totalizat 5191,6 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în anul anterior cu 34,7%.
14.02.2012 Activitatea industriei Republicii Moldova în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-decembrie 2011 producţia industrială a marcat o creştere de 7,4% faţă de ianuarie-decembrie 2010. În luna decembrie 2011 faţă de decembrie 2010 volumul producţiei industriale s-a diminuat cu 3,7%.
10.02.2012 Câştigul salarial mediu în anul 2011 şi în luna decembrie 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că câştigul salarial mediu din economia naţională în anul 2011 a constituit 3193,9 lei şi s-a mărit faţă de anul 2010 în valoare nominală cu 11,6 %, iar în termeni reali (ajustat la indicele preţurilor de consum) – cu 3,7%.
26.01.2012 Producţia globală agricolă în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în anul 2011, conform datelor prealabile, a marcat o creştere cu 4,6% faţă de anul 2010. Majorarea producţiei globale agricole în anul 2011 a fost determinată în general de creşterea producţiei vegetale cu 6,7%, producţia animală fiind în creştere moderată de 0,4%.
24.01.2012 Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în anul 2011
Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna decembrie 2011 întreprinderile de transport feroviar, auto, fluvial şi aerian au transportat 728,7 mii tone de mărfuri, cu 29,0% mai puţin faţă de luna precedentă şi cu 8,4% - comparativ cu luna decembrie 2010.